Substratul personalitatii

Substratul personalitatii hiperperseverente, respectiv al celei paranoide, este perseverenta anormala a afectului. Sentimentele care au tendinta de a provoca reactii se estompeaza treptat dupa consumarea reactiei: la o persoana m�nioasa, mania dispare daca cel carea a provocat-o a fost pedepsit; la o persoana fricoasa, frica descreste daca stimulul provocator dispare, sau se �ndeparteaza. C�nd o asemenea reactie nu este posibila, dar persoana respectiva �si �ndreapta totusi g�ndurile spre alte probleme, afectul nu descreste dec�t foarte lent, �nsa �n mod normal el dispare totusi dupa anumit timp.

Omul m�nios care nu si-a putut manifesta mania nici prin vorbe si nici prin fapte poate a doua zi sa nu mai fie suparat pe cel care l-a enervat. La r�ndul lui, fricosul se obisnuieste cu situatia generatoare de pericol daca nu intervin mereu alte evenimente amenintatoare.

La personalitatile hiperperseverente aceasta estompare a afectelor are loc mult mai �ncet. C�nd persoanele hiperperseverente se g�ndesc la cele �nt�mplate, afectul corespunzator apare din nou, el continu�nd sa fie present si dupa consumarea reactiei sau �ndepartarea stimulului.

Get quality help now

WriterBelle

Verified writer

Proficient in: Personality

4.7 (657)

“ Really polite, and a great writer! Task done as described and better, responded to all my questions promptly too! ”

+84 relevant experts are online

Hire writer

Poate persista saptam�ni si luni de zile nealimentat de noi evenimente ci doar de rememorarea evenimentului initial. �n special afectele egoiste sunt cele care nu pot sa se descarce prin reactii adecvate, deoarece se lovesc de �mpotrivirea celorlalti oameni si de aceea continua sa se manifeste. Din aceasta cauza indivizii paranoizi sunt hiperperseverenti, �n special �n dusmaniile lor, adica sunt ranchiunosi. Actiunile altruiste nu �nt�mpina piedici din partea celorlalti astfel �nc�t afectele ce le genereaza nu persista.

Specificul personalitatii hiperperseverente se manifesta atunci c�nd sunt atinse interesele personale ale individului. Astfel se formeaza afecte contra unor prejudicii sau acte de opresiune reale sau imaginare. La oamenii care au asemenea reactii se poate vorbi de susceptibilitate. Personalitatile hiperperseverente apartin unor indivizi �nsetati de prestigiu personal dar si cu un spirit posesiv exagerat. La acest tip de personalitate persista anormal si afectele provocate de sentimente agreabile. Sentimentele egoiste ale unui hiperperseverent sunt mai intense dec�t ale altor oameni. Ei au un sentiment al propriei valori mai pronuntat dec�t ceilalti semeni. Ambitia acestor oameni reprezinta un amestec de constiinta a propriei valori si susceptibilitate, generate de m�ndria pentru cele �nfaptuite corelata cu nemultumirea pentru faptul ca nu este apreciat la "adevarata" sa valoare.

Persistenta anormala a fectelor nedescarcate nu se manifesta numai �ntr-o reactie izolata, ci da nastere pericolului cumularii afectelor. Un al doilea prejudiciu are o repercusiune mai puternica daca primul prejudiciu continua sa mai fie resimtit. �n acest fel se contureaza o dezvoltare paranoica. Un om care este �ncontinuu jignit de alt om, eventual de seful sau, �l va ur� pe acesta din urma tot mai mult, totodata produc�ndu-se si o insensibilizare fireasca fata de lucruri care se �nt�mpla cu regularitate, astfel �nc�t urmeaza o descrestere a afectului. La fel se �nt�mpla si �n cazul c�nd nu este posibila �mpotrivirea fata de jigniri; �n aceasta situatie nu ia nastere o dezvoltare paranoica. O intensificare ne�ntrerupta a afectului rezulta numai �n cazul unei alternante �ntre succes si insucces. C�nd cineva poate raspunde la jignire dar nu obtine dec�t un success temporar anihilat de o alta jignire mai violenta, c�nd astfel succesul si esecul trec alternativ pe primul plan, ia nastere afectul paranoic. �n aceste conditii dezvoltarea se poate produce si la un om care nu are o personalitate hiperperseverenta. Acest lucru se poate observa la femeile terorizate de soti violenti si alcoolici, sau �n armata la militari terorizati de superiori violenti si nemilosi. �n astfel de situatii afectele depasesc cu mult ceea ce ar fi de asteptat si cei afectati ajung la o atitudine paranoica. Primejdia este �nsa mai mare atunci c�nd afectele, intensificate �n cursul evolutiei, au tendinta de a persista si nu mai descresc �ntre doua socuri.

Afectele provoaca suspiciunea personalitatilor hiperperseverente, suspiciune care poate sa frizeze patologicul. O persoana la care persista afectele anterioare, �n controversele cu altii comportamentul �i va fi determinat �n cea mai mare masura de afecte si nu de ratiune. Chiar actiuni inofensive ale celor cu care intra �n contact vor capata o interpretare afectiva, ca actiuni menite sa-i aduca un prejudiciu major. C�nd susceptibilitatea atinge o mare intensitate, afectul se manifesta chiar �n cazul unor suspiciuni ne�nsemnate, intensific�ndu-se datorita unor indicii ulterioare si �n cele din urma poate domina g�ndirea, ajung�nd p�na la delir. Dezvoltari paranoice cu caracter aproape delirant pot fi �nt�lnite si �n afara patologicului, de exemplu �n cazurile de gelozie. Datorita faptului ca manifestarile dragostei sunt �n mare parte secrete, �n sfera eroticului exista un mare pericol ca persoana sa oscileze �ncontinuu �ntre speranta si tema, asa �nc�t afectul sa se intensifice.

�n dezvoltarile expansiv-paranoice afectul sta de asemenea pe primul plan. Pentru un individ care urmareste un tel important si trece rapid si repetat de la succese la isuccese, telul poate �ntuneca ratiunea, care nu mai e capabila sa tina piept sentimentelor. Cum sentimentale de placere au tendinta de a persista, omul este �nclinat sa-si considere dorintele drept realitati, astfel de dezvoltari expansive fiind mai de asteptat dec�t cele persecutorii, dar cu c�t predomina sentimentele de placere, cu at�t scade �ncarcatura afectiva necesara potentarii pentru ca alternanta afectelor sa poata continua. "agonie si extaz" am putea numi aceasta alternanta, precum titlul unei carti al carei subiect sustine uimitor de bine cele relatate �n acest studiu.

Ideile care se fixeaza �n dezvoltarea paranoica daca nu sunt delirante sunt totusi prevalente - detin �n g�ndirea omului o influenta predominanta. Un individ poate fi at�t de preocupat de idea unui eventual prejudiciu, sau de g�ndul obtinerii unui mare success, �nc�t sa piarda contactul cu realitatea. Aceasta este �ndaratnicia personalitatilor paranoide.

Similar se produc dezvoltarile psihice si �n cazul structurii anacaste. �n anxietatile ce predomina �n aceste cazuri exista idei prevalente, cum ar fi teama de a avea o boala fizica grava sau preocuparea de a nu rata un lucru important. Asemanarea dintre dezvoltarea paranoica si cea anacasta se confirma �n special �n cazul personalitatilor hiperperseverente, la care teama este potentata. Indivizi hiperperseverenti nu sunt de regula anxiosi, dar cadn datorita unei situatii indecise apare oscilatia �ntre tema si speranta, frica instalata se intensifica p�na al manifestari paranoice, �ntruc�t ea nu descreste �n intervalurile dintre stimuli afectivi. Rezulta o dezvoltare ipohondrica la persoanele hiperperseverente, similara cu ce ce se dezvolta la persoanele hiperexacte.

O personalitate hiperperseverenta are posibilitati de evplutie at�t �n sens pozitiv c�t si �n sens negativ. Astfel ambitia personalitatilor hiperperseverente poate deveni o puternica forta motrice pentru relizari positive. �n sens negativ, persoana va �ncerca sa-si atinga telul nu numai prin realizarile sale ci si prin descreditarea sau �nlaturarea concurentilor.

La anumite cazuri de personalitate hiperperseverenta latura pozitiva a manifestarilor generate de stimuli sociali predomina �n tinerete si la maturitate, �n cea dea doua jumatate a vietii, odata cu scaderea puterii de munca si a imaginatiei, susceptibilitatea ia locul ambitiei gener�nd predispozitii paranoide de lupta �mpotriva tuturor, o lupta sterila m�nata de afecte negative puternice.

E.N. a fost �nca din copilarie ambitios si susceptibil la mustrari. Fiind mezinul unei familii mic burghezea fost mereu preferatul celor mari si evitat de cei de o seama cu el datorita fizicului nu prea agreabil si a firii sale excesiv de ambitioase.

�n copilarie a preferat sa-si ocupe timpul cu cititul cartilor si efectuarea temelor scolare dec�t cu jocul de fotbal sau mersul la strand �mpreuna cu cei de o seama cu el. A preferat �ntotdeauna compania celor mari care �l luau �n serios si �l laudau mereu pentru perseverenta sa �n �ndeletnicirile scolare. A fost unul dintre premiantii permanenti pe timpul scolii si �n anii de liceu.

S-a �nscris la Scoala de ofiteri tot pentru a nu fi ca ceilalti tineri "imaturi" si pentru ca astfel corespundea cel mai bine asteptarilor rudelor si st�rnea invidia parintilor celorlalti tineri. Daca se �nt�mpla sa ia o nota proasta nu mai avea somn noaptea p�na nu le demonstra profesorilor si parintilor ca a fost o nedrptate �mpotriva sa si ca el nu poate fi astfel apreciat.

S-a casatorit cu o fata cuminte care a stiut sa-i alimenteze m�ndria si sa-i estompeze frustrarile.

A terminat scoala de ofiteri printre primii �n promotia sa si tot printre primii a fost primit �n partid. A decis ca "munca de partid" e cea mai potrivita pentru spiritul sau "revolutionar"si inovator si s-a zbatut sa fie admis sa urmeze cursurile Academiei politice "Stefan Gheorghiu", pe care nu a absolvit-o deoarece au intervenit "evenimentele din decembrie" care i-au dat planurile peste cap.

A suferit mult datorita schimbarilor politico-sociale din tara c�t si datorita rautatilor colegilor, care au gasit momentul sa-l ia peste picior. Deodata ajunsese dintr-un t�nar promitator si un activist exemplar, un simplu muritor, un ofiter responsabil cu cultura, neluat �n seama si batjocorit de toti.

A fost momentul de cotitura a vietii lui, c�nd s-a hotar�t sa se razbune pe toata lumea, sa le arate el cine e.

Prin intrigi si perseverenta a obtinut o functie de conducere si a revenit �n prim-plan, acolo unde �i era locul si menirea. Nu a ajuns niciodata, din nefericire pentru ceilalti, la un control psihiatric sau la un psiholog, pentru ca sotia sa a stiut sa �l tina pe linia de plutire atenu�ndu-i susceptibilitatea si aliment�ndu-i ambitia.

Perioada postrevolutionara, c�nd a fost neluat �n seama sau batjocorit, c�nd a fost lipsit de activitate pe linie profesionala, l-a afectat �n asemenea masura �nc�t susceptibilitatea a �nceput sa domine ambitia, psihicul sau dezvoltad o structura paranoida cu accese dese de delir, cu idei obsesive de persecutie si complot �mpotriva sa. Aceasta dezvoltare psihica l-a pus �n postura unui mic tiran, temut de subordonati, apreciat de superiori, admirat de cei slabi si ne�nteles de cei apropiati.

Dezvoltarea personalitatii sale hiperperseverente a glisat de la performanta scolara si profesionala la paranoia.

Cei care i se subordoneaza se tem sa-l contrazica, se tem sa nu-i fie pe plac, se tem chiar sa-l �nt�lneasa, ca nu cumva sa i se para ca-i submineaza autoritatea, ca �l saboteaza sau ca vor sa-l �nlature.

Omul nostru �nca mai retraieste cosmarul de dupa revolutie, c�nd elvul premiant, studentul eminent, ofiterul promitator, ajunsese un fost activist de care nimeni nu avea nevoie, pus sa se ocupe de lectiile de istorie si de noile c�ntece pentru soldati, ne luat �n seamade superiori, privit cu dispret sau cel mult �ngaduinta de camarazi si ironizat de inferiori.